-
„Cât am pierdut oare din viață, se întrebă el, pur și simplu uitând să privesc? Sau privind și nevăzând?”
-
„Eu mi-am redus datoriile la una singură – aceea de a-mi păstra libertatea. Căsătoria, simțul posesiei și gelozia, pe care le presupune, înrobesc spiritul. […] Sper, domnule doctor, că va veni timpul când nici bărbații, nici femeile nu vor mai fi tiranizați fiecare de slăbiciunea celuilalt.”
-
„Nu, nu mă gândeam să scriu, ci să citesc aceste cărți. Ah, munca nesfârșită a intelectualului – turnând toată știința asta în creier printr-o deschidere de trei milimetri în iris.”
-
„Odată ce încărcătura electrică cerebrală în exces responsabilă pentru anumite simptome este anulată prin catharsis emoțional, simptomul se comportă ca atare și dispare instantaneu.”
-
„Nu adevărul este sfânt, ci căutarea de către fiecare a adevărului propriu! Poate exista un act mai sacru decât auto-analiza? […] Dar una dintre devizele mele de granit este aceasta: «Să devii cel ce ești». Și cum poate cineva să descopere cine și ce este fără adevăr?”
-
„Speranța? Speranța e răul final. Nietzsche aproape că țipa. În cartea mea «Omenesc, prea omenesc» sugeram că atunci când cutia Pandorei s-a deschis și relele pe care Zeus le pusese înăuntru s-au împrăștiat în lumea omului, a mai rămas, neștiut de nimeni, un ultim rău: speranța. Încă de atunci, omul a greșit privind cutia și conținutul ei de speranță drept un sipet al norocului. Dar noi am uitat că dorința lui Zeus era ca omul să continue să se chinuie. Speranța e cel mai rău dintre rele pentru că ea prelungește chinul.”
-
„E greu să mori. Am simțit întotdeauna că recompensa finală a celui mort este că nu va mai muri.” (frază preluată din cartea lui Nietzsche: «Știința voioasă»)
-
„Într-un alt fragment de aici, el [Nietzsche] spune că simțim ură față de cei care ne descoperă secretele și ne învăluie în sentimente tandre. Noi avem nevoie în acele momente nu de simpatie, ci să ne redobândim puterea asupra propriilor noastre emoții”
-
„Cred că e posibil, continua Breuer, ca un pacient să aleagă, fără să-și dea seama, boala, alegând un mod de viață care produce stres. Când acest stres devine destul de mare sau destul de cronic, el acționează la rândul lui un sistem organic mai sensibil – în cazul migrenei, sistemul vascular. Astfel încât, după cum vedeți, este vorba de o alegere indirectă. Cineva nu-și alege, strict vorbind, o boală; dar își alege stresul – și stresul este acela care alege boala!”
-
„Ca și dumneavoastră, m-am întrebat adesea de ce noaptea domnește frica. După douăzeci de ani de întrebări ca acestea, cred acum că frica nu e născută din întuneric; ea este, mai degrabă, ca stelele – întotdeauna acolo, dar pierzându-și strălucirea la lumina zilei.”
-
„Am cunoscut mulți oameni care se detestă și încearcă să îndrepte acest lucru convingându-i mai întâi pe alții să gândească bine despre ei. Odată ce reușesc acest lucru, încep și ei să gândească bine despre ei înșiși. Dar aceasta este o soluție falsă. Înseamnă să te supui autorității altora. Sarcina dumneavoastră este să vă acceptați dumneavoastră înșivă – nu să găsiți căi pentru a câștiga acceptul meu.”
-
„Dar exact asta încercam să fac săptămâna trecută când îți ceream să te privești de la o distanță mai mare, răspunse Nietzsche. O perspectivă cosmică atenuează întotdeauna tragedia. Dacă urcăm suficient de sus, vom atinge o înălțime de la care tragedia încetează să mai pară tragică.”
-
“Problema este, Josef, că de cate ori abandonăm rațiunea și folosim facultăți inferioare pentru a influența oamenii, sfârșim prin a crea un om inferior, mai puțin valoros. Când spui că vrei ceva care să funcționeze, vrei să spui că vrei ceva care să poată influența emoțiile. Ei bine, există experți în asta! Știi cine sunt aceștia? Preoții! Ei cunosc secretele influenței. Ei manipulează cu o muzică inspiratoare, cu turle înalte și naosuri mărețe, ei ne transformă în pigmei, ne încurajează dorința de supunere, ne oferă îndrumare supranaturală, protecție în fața morții, nemurire chiar. Dar uită-te la prețul pe care-l iau – înrobire religioasă; respect față de cei slabi; ură față de corp, față de bucurie, față de lumea asta. Nu, nu putem folosi metodele astea tranchilizante, inumane! Trebuie să găsim căi mai bune de a ne ascuți puterea rațiunii.”
-
„Bunătatea ta, datoria, fidelitatea – astea sunt gratiile închisorii tale. Vei pieri din cauza acestor virtuți mărunte. Trebuie să înveți să-ți cunoști răutatea.”
-
„- Idealuri? Idealurile sunt în cultură, în aer. Le inspiri. Toți băieții printre care am crescut au inhalat aceleași idealuri. Toți voiam să ieșim din ghetou, să creștem în lume, să avem succese, bogăție, respectabilitate. Asta voia toată lumea! Nici unul dintre noi n-a stat să-și aleagă deliberat idealurile – ele se aflau acolo, pur și simplu, consecințele naturale ale epocii, ale poporului meu, ale familiei mele.
– Dar nu ți-au fost de folos, Josef. N-au fost destul de solide ca să susțină o viață. Sau probabil că ar putea fi destul de solide pentru unii, pentru cei care nu văd prea departe, sau pentru alergătorii înceți care se târăsc toată viața după obiective materiale, sau chiar pentru cei care obțin succesul, dar se pricep de minune să-și fixeze mereu alte obiective, la care nu pot ajunge. Dar tu, ca și mine, ai vederea bună. Ai privit prea departe în viață. Ai văzut că e inutil să atingi scopuri greșite și la fel de inutil să-ți stabilești alte scopuri greșite. Multiplii lui zero sunt întotdeauna zero.” -
„Nu, un îndrumător trebuie să fie o balustradă pe lângă cascadă, dar nu trebuie să fie o cârjă.”
-
„Friedrich are dreptate, își aminti el, când spune «Nu crea copii până când nu ești gata să fii un creator și să dai naștere la creatori». E greșit să faci copii din nevoie, e greșit să folosești un copil pentru a-ți alina singurătatea, e greșit să-ți creezi un scop în viață din a reproduce o copie a ta. E, de asemenea, greșit să cauți nemurirea vărsându-ți sămânța în viitor – ca și cum sperma ți-ar conține conștiința!”
-
„Și am mai învățat, spuse Breuer, sau poate că e același lucru, că trebuie să trăim ca și cum am fi liberi. Chiar dacă nu putem fugi de soartă, trebuie să o înfruntăm – trebuie să vrem ca destinul nostru să se împlinească. Trebuie să ne iubim soarta.”
-
„Nu știu ce să mai spun altceva în afară de faptul că, datorită ție, știu că secretul unei vieți bune este mai întâi să dorești ceea ce este necesar, iar apoi să iubești ceea ce dorești.”
Volumul este disponibil la următoarele librării:
Libris.roCarturesti.roCartepedia.ro
