Roger Federer, sportivul din viitor care a înfrumusețat tenisul din prezent
Descriere: „René Stauffer l-a însoțit îndeaproape pe Federer încă de la vârsta de 15 ani și conturează cu multă sensibilitate cele mai importante momente din cariera sportivului. De la modelele care i-au marcat adolescența la ascensiunea razantă în topurile tenisului mondial și până la implicarea socială a familistului Federer – o carte unică, pe măsura unei biografii unice.”
Sunt mai multe sentimente care mă încearcă în urma finalizării biografiei scrise de René Stauffer despre Roger Federer. Le voi menționa în cele ce urmează, încercând să aflu explicația din spatele lor.
Regret
Regret faptul că am descoperit atât de târziu această bijuterie a tenisului. Când mă gândesc că aș fi putut lua parte mai din timp la magia care iese din racheta lui Federer, trebuie să recunosc că mi-e puțin ciudă pe mine. Ce nu regret însă este că am reușit să-l descopăr de câțiva ani și am luat parte (virtual) la spectacolul pe care l-a oferit de fiecare dată când s-a aflat pe teren acest maestru sportiv.
Nu contează că momentul retragerii se apropie încetul cu încetul. Ba mai mult, mi se pare că acum orice punct câștigător, orice meci din care iese învingător sau nu, orice prilej în care ne este dat să-l vedem pe maestru jucând reprezintă un câștig pentru acest sport și un dar pe care Federer ni-l face tuturor.
Fericire
Sunt fericită pentru că există un om atât de bun, amabil, binevoitor în lumea tenisului, o lume în care astfel de virtuți se observă parcă tot mai rar. Această amabilitate a sa este atât de naturală că te face să te gândești: de ce nu există mai mulți „Federeri” în lumea asta? El face ca această virtute să pară atât de firesc și de simplu de realizat. Se vede clar că este în natura lui să fie așa.
Mândrie (nu cu conotații negative)
Da, sunt mândră pentru că pot spune că sunt contemporană cu unul dintre cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor și cu cel mai bun tenisman din epoca mea. Îndrăznesc să spun asta deși, sunt conștientă că sunt tenismeni buni și foarte buni în epoca aceasta. Dar cred că nu sunt puțini cei care sunt de acord că Federer a ridicat nivelul tenisului la unul la care, poate s-ar fi ajuns abia peste câteva decenii.
Melancolie
Probabil că această melancolie despre care vorbesc este și în asentimentul celor care au urmărit încă din faze incipiente parcursul sportivului elvețian. Știu că momentul retragerii lui RF se apropie (cu pași mărunți, sper) și nu pot să nu mă simt melancolică la gândul că nu voi mai vedea în acțiune legenda tenisului. Bucuria și dedicarea cu care joacă elvețianul sunt molipsitoare de-a dreptul. Norocul nostru că toate momentele, meciurile, punctele senzaționale pot fi revăzute în online.
Cugete de final…
Consider că suntem cu adevărat privilegiați să fim contemporani cu acest super-sportiv. Faptul că putem să luăm amabilitatea, perseverența, dedicarea, onestitatea, autenticitatea lui Roger Federer drept model de viață mă face să privesc mai optimist viitorul tenisului, viitorul sportului și, de ce nu, viitorul umanității.
Așa că, haide să ducem cu toții mai departe moștenirea lui Federer, adăugând în tot ceea ce facem amabilitate, altruism, bunătate și sinceritate.
Chapeau, Roger Federer!
René Stauffer a făcut o treabă excelentă cu această biografie. O recomand cu toată încrederea tuturor care sunt fanii sportivului și tuturor care obișnuiesc să citească biografii. Având în vedere că Stauffer l-a însoțit îndeaproape pe Federer și că există o legătură strânsă între cei doi, este o dovadă în plus că aceasta este o biografie temeinic documentată și mai ales autentică. Iar felul în care autorul redă în scris toate etapele prin care a trecut sportivul de-a lungul vieții este nemaipomenit!
Biografia lui Roger Federer poate fi găsită la următoarele librării:
Carturesti.roLibris.roCartepedia.ro
Dacă ești în căutarea și mai multor biografii și autobiografii celebre, citește articolele:
- Cărți despre sportivi de performanță. Cărți de sport
- Biografii și autobiografii celebre
- Top 10 Cărți Biografice și Autobiografice. Memorii Celebre