
O nouă lună, un nou articol ce recomandă diverse cărți. Iată mai jos cinci recomandări de cărți ce fac parte din categorii diferite. Enjoy and happy reading!
1. Nicăieri, Neil Gaiman
Descriere: „La puțin timp după ce se mută în Londra pentru o nouă slujbă, viața lui Richard Mayhew, altfel banală, se schimbă pentru totdeauna odată cu descoperirea unei fete care sângerează pe trotuarul londonez. Richard se hotărăște să o ajute pe fată și o duce în apartamentul său. Tânăra își rostește straniul nume – Door – și îl roagă să dea de urma celui ce își spune Marchizul de Carabas. Odată găsit și adus, cei doi dispar în grabă din locuința lui Richard, iar el se întoarce la existența sa obișnuită sau, cel puțin, așa intenționează să facă.”2. Mythos, Stephen Fry
Descriere: „Stephen Fry repovesteşte miturile grecești, oferindu-ne ocazia să asistăm fascinați la nașterea înțeleptei Atena din mărețul cap despicat al lui Zeus și la coborârea nefericitei Persefona în sumbra lume subpământeană, la clipa în care e deschisă cutia Pandorei, plină cu toate relele lumii, și la legendara poveste de dragoste dintre Eros și Psyche. Mythos relatează toate aceste mituri extraordinare pentru lumea de azi, păstrându-le neștirbite semnificațiile profund umane.”3. Pictorița din Shanghai, Jennifer Cody Epstein
Descriere: „În spatele tablourilor postimpresioniste ale lui Pan Yuliang (1899-1977) se află un destin ale cărui meandre par să sfideze verosimilul. Vândută de unchiul opioman unui bordel, adolescenta orfană Xiuquing îşi schimbă numele în Yuliang şi începe o ucenicie dezumanizantă. Salvarea ei va fi Pan Zanhua, un oficial cu vederi liberale, care se îndrăgosteşte de ea şi o răscumpără. Alături de acesta, Yuliang îşi găseşte fericirea şi îşi descoperă vocaţia pentru pictură. Numai că, pentru a-şi împlini destinul artistic, va continua să înfrunte prejudecăţile unei lumi în care nu doar trecutul ei scandalos, ci şi simplul fapt că este femeie reprezintă un stigmat.4. Pământul făgăduinței, Barack Obama
Descriere: „Într-un stil original, Barack Obama istorisește în Pământul făgăduinței povestea odiseei sale neverosimile de la un tânăr aflat în căutarea propriei identități la liderul lumii libere, descriind prin amănunte deosebit de intime atât educația sa politică, cât și momentele cruciale din primul mandat al președinției sale istorice – o perioadă de frământări și de transformări profunde.”5. Frumusețe și întristare, Kawabata Yasunari
Descriere: „La şaisprezece ani, Otoko se îndrăgosteşte de Oki, un scriitor de treizeci de ani, însurat, iar relaţia lor se sfârşeşte tragic. După o depresie îngrozitoare şi o tentativă de sinucidere, Otoko pare să-şi găsească liniştea. Îşi descoperă şi vocaţia de pictoriţă. Are succes, şi, după două decenii, o vedem ducând o viaţă liniştită, alături de Keiko, o ucenică uluitor de frumoasă, dar excentrică. Reîntâlnirea cu Oki, care o caută, tulbură echilibrul lui Otoko. Mai mult, va declanşa o nouă tragedie. Căci, dorind să o răzbune pe maestră, Keiko începe un joc periculos, al seducţiei şi minciunii, al ademenirii şi respingerii, al dragostei şi al morţii.”


