Recenzie „Șoareci și oameni” de John Steinbeck

O prietenie înduioșătoare presărată de întâmplări tragice

Recenzie Soareci si oameni

Descriere: „Șoareci și oameni, unul dintre romanele clasice ale literaturii secolului trecut, este o poveste cu nuanțe parabolice despre prietenie și destin. Personajele centrale sunt doi lucrători sezonieri, George Milton, un tânăr inteligent și inimos, și Lennie Small, un uriaș naiv, cu o forță incontrolabilă și o întârziere mentală ce îl face să semene cu un copil mare. Ei au un vis, un ideal, să strângă bani pentru a-și cumpăra un loc al lor, unde să trăiască din belșugu’ pământului. Însă o serie de întâmplări tragice, provocate de naivitatea lui Lennie, de neputința lui de a distinge răul de bine, le năruie speranțele.”


Chiar de la primele rânduri, autorul romanului, John Steinbeck, nu se ferește să diferențieze gradul de istețime al celor doi protagoniști: George este cel ager la minte, în timp ce Lennie este înapoiat, naiv și nu se gândește la consecințe.

„Lennie își înmuie laba uriașă în apă și dădu din degete, împroșcând stropi mici la suprafață. […]
– Ia uite, George. Uite ce făcui. […]
– N-are gust rău, recunoscu el. Da’ parcă nu curge. Dacă nu-i curgătoare apa, Lennie, să nu bei, zise el deznădăjduit. Tu ai fi în stare să bei și din șanț când ți-e sete.”
 
Nu ni se dezvăluie de la început motivul pentru care George își petrece timpul cu Lennie, însă un lucru este cert: George are un suflet bun. Deși i-ar fi fost mai ușor să-și găsească un loc de muncă singur, acesta îl aduce și pe Lennie cu el, conștient fiind că handicapul prietenului său i-ar putea fi un impediment. Cei doi dau mereu de belele din cauza gesturilor necugetate ale lui Lennie, despre care aflăm încă de la început că are o obsesie bizară pentru șoareci.
„- Nu ești în stare să ții de o slujbă și din cauza ta pierd și io orice slujbă găsesc. Și mă tot faci să vagabondez prin țară. Și acesta nici măcar nu-i cel mai rău lucru. Numa’ de buclucuri dai. Faci tâmpenii și io tre’ să te scot din rahat.”
Deși prietenia lor este mai atipică, aceștia au și ei un vis, ca tot omul. Sau, mai bine zis, ca tot fermierul. Dorința lor cea mare este să strângă îndeajuns de mulți bani, să-și cumpere o casă, pământ și animale. Ei nu se văd ca nișe ordinari care adună ceva bani pentru ca apoi să-i cheltuie prin baruri și pe urmă să o ia de la capăt. Ba din contră, cei doi se văd împliniți în viitor.
 
Cu toate că de multe ori se enervează pe Lennie și mintea lui încuiată, ni se arată în repetate rânduri sufletul bun al lui George, în ciuda cuvintelor ce pot părea usturătoare uneori. Pentru că, în spatele lor, se poate observa cu ușurință grija îndreptată către Lennie și faptul că vrea să-l țină cât mai departe de răutățile lumii.
„- […] Ascultă aicea la mine, ticălos tâmpit ce ești! zise el cu înverșunare. Să nu carecumva să-i arunci măcar o privire jigodiei ăleia! Nu-mi pasă ce zice și ce face. Am mai văzut io otrăvi de soiu’ ăsta la viața mea, da’ momeală de zdup mai a dracu’ ca ea n-am văzut. S-o lași în pace.”
George știe că îl duce mintea mai mult decât pe Lennie dar nu de puține ori își reproșează că ar trebui să fie mai isteț. Nu e mulțumit de condiția sa și își dorește să fie mai „mintos” cum se exprimă chiar el. Faptul că nu se poate bucura de „belșugu’ pământului” aduce o nemulțumire vădită în sufletul său.
„- […] Dac-aș fi deștept, dac-aș fi numa’ un pic mai mintos, aș avea bucata mea de pământ și mi-aș strânge recoltele mele în loc să muncesc ca fraieru’ și să n-am parte de belșugu’ pământului.”
Nu durează mult și facem cunoștință cu puterea animalică a lui Lennie. Nu atunci când e pus să care orez, ci în confruntarea directă cu Curley, acesta atacându-l în urma unei crize de nervi. Însă când Lennie se ridică și îi apucă mâna, nu-i mai rămâne aproape nici un oscior întreg lui Curley.
„Curley stătea jos, pe podea, privindu-și uluit mâna zdrobită. Slim și Carleson se aplecară asupra lui. Apoi Slim se îndreptă de spinare și se uită îngrozit la Lennie.”
Chiar dacă Lennie este considerat cel încet la minte, nici Candy nu pare prea răsărit. Când acesta intră în încăperea grăjdarului Croaks, parcă uită tot ce i-a zis George: să nu sufle o vorbă nimănui de planul lor de a pleca de la fermă și a cumpăra o casă doar a lor.
„ – Zici c-aveți banii? întrebă Croaks.
  – Poți să știi. Aproape toți. Numa’ de-un pic mai trebuie să facem rost. Într-o lună i-avem pe toți. Și George a ales deja bucata de pământ.”
Odată cu avansarea lecturii, se mai conturează o trăsătură în jurul lui Lennie: acesta e ca un burete ce absoarbe răutățile și frustrările celor din jur. Curley își varsă nervii asupra lui din cauza neputinței de a-și ține nevasta sub control dar și din cauza temerii de a fi arătat cu degetul în caz că este pus într-o lumină proastă; Croaks își revarsă amărăciunea în sufletul lui sugerându-i că George l-ar putea părăsi; și până și George se mai înfurie pe el din când în când pentru că nu a reușit încă în viață.
 
SPOILER ALERT! ⤵️

Trebuie să recunosc că, deși autorul a dat câteva indicii despre cine va fi în final victima nebuniei lui Lennie, tot a fost surprinzător să aflu că aceasta a fost nevasta lui Curley. Într-adevăr, aceasta a fost cea care a adus buclucul cel mai mare în poveste și datorită căreia viața lui Lennie a fost curmată. Și pe final, oricât de țicnit a fost el, o urmă de conștiință tot avea. Chiar dacă aceasta a apărut sub forma mătușii sale moarte Clara și a unui iepure vorbitor, se pare că atunci uriașul a avut parte de cele mai limpezi revelații.

În ceea ce privește gestul lui George din finalul romanului, chiar dacă poate părea nedrept, e alegerea cea mai evidentă. S-a ținut de cuvânt când a zis că nu va lăsa pe nimeni să-i facă vreun rău lui Lennie. A preferat să ia chiar el Lugerul lui Carlson și să-l împuște, decât să știe că va ajunge pe mâinile furioase ale lui Curley. La urma urmei, i-a oferit acestuia ceea ce amândoi își plănuiseră. Lennie a vizualizat în ultimele clipe de viață exact visul lor cel mai arzător: să aibă casa lor unde să se bucure de „belșugu’ pământului”.

„̶ Nu, zise George. Nu, Lennie. Nu-s supărat. N-am fost nicicând și nici acum nu-s. Vreau să știi asta. […] – Hai s-o face acuma, se rugă Lennie. Hai să luăm locșoru’ ăla.
– Sigur, acuma. Tre’ s-o fac. Tre’ s-o facem.
Și George ridică pistolul, îl ținu drept și apropie țeava de ceafa lui Lennie. Brațul îi tremura violent, dar fața îi încremeni și mâna i se liniști. Apăsă pe trăgaci. Ecoul împușcăturii se înălță pe dealuri și se prăvăli înapoi. Lennie zvâcni, apoi se lăsă ușor în față, pe nisip, și rămase acolo nemișcat.”

N-aș fi crezut că sunt atât de multe de spus despre o carte de nici 200 de pagini. Dar John Steinbeck este un autor desăvârșit. Nu scrie niciodată simple povești. În spatele rândurilor se ascund mereu înțelesuri profunde.

Vezi preț pe Elefant  Vezi preț pe Libris  Vezi preț pe Bookzone



După lecturare, recomand cu toată încrederea și vizionarea filmului ”Of mice and Men” din 1992 în regia lui Gary Sinise. Fiind un roman scurt, acesta a reușit să redea povestea cu o acuratețe desăvârșită.

Poftă bună la citit!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here