Revoluția română din decembrie 1989: răsturnarea comunismului și moartea lui Ceaușescu, un fel de metaforă pentru soarta tiraniei…
Descriere: „Despre revoluția română din decembrie 1989 s-au întocmit rapoarte și s-au publicat nenumărate cărți. Pentru istoric însă, abia acum începe provocarea. Iar Peter Siani-Davies este istoric cu adevărat. Nelăsând deoparte nimic din tot ce s-a scris, dar cercetând totul cu spirit critic și sprijinindu-se pe o solidă armătură conceptuală, istoricul britanic îmbină analiza sagace cu narațiunea vie, pentru a lumina în chip propriu mult dezbătutele evenimente ale revoluției. Tabloul său pare menit să ne amintească astăzi, la decenii de atunci, atât infernul din care am ieșit cât și lungul drum către normalitate pe care-l mai avem de parcurs.”
De când am citit descrierea de pe spatele cărții mi-am zis că această carte se anuntă a fi diferită față de ce am mai citit până acum legat de un subiect atât de cunoscut și dezbătut: Revoluția din 1989. Faptul că Peter Siani-Davies, autorul cărții de față, este directorul Centrului de Studii Sud-Est Europene la School of Slavonic and East European Studies, anunță o operă bine studiată și consolidată a evenimentelor ce au avut loc la sfârșitul lui 1989. Și altă remarcă ce ar putea impresiona cititorul este că la sfârșit, bibliografia de care s-a folosit autorul se întinde pe 30 de pagini. Având în vedere că e o lucrare de 406 pagini, 30 de pagini de bibliografie sună uluitor și arată că scriitorul a dăruit mult din timpul său ca această carte să fie una extrem de bine sintetizată.
Datorită intervievaților care au reprezentat importante figuri politice în România, autorul a reușit să-și formeze propriile viziuni asupra evenimentelor de dinainte, în timpul și după 1989. Volumul de față are ca scop principal o analiză cât mai amănunțită a relatărilor de dinainte de revoluție (însuși termenul „revoluție” fiind supus unei cercetări detaliate) și până în 9 februarie 1990, când susține autorul că s-a sfârșit. Astfel că structura realizată de Siani-Davies este una cursivă.
- În primul capitol se vorbește de cauzele ce au dus la acele evenimente sângeroase.
- Următorul este cuprins între 15 decembrie (presupusul început) până în 22 decembrie unde este descrisă fuga lui Ceaușescu cu un elicopter.
- În al treilea capitol se relatează execuția soților Ceaușescu din 25 decembrie.
- Capitolul următor încearcă să deslușească acțiunile politice ce s-au desfășurat în timpul luptelor și diferitele teorii ale conspirației.
- În capitolul cinci se urmărește structura noului regim.
- În penultimul, autorul analizează evenimentele din ianuarie 1990 în care „personajul” principal este nimeni altul decât FSN.
- Iar ultimul capitol prezintă o concluzie puternic structurată a tuturor capitolelor parcurse, finalizând cu o perspectivă interesantă și anume: felul în care s-au derulat evenimentele revoluției raportate la vocea poporului.
Dat fiind faptul că este o lucrare complexă despre un eveniment semnificativ, trebuie să recunosc că unele pasaje au fost greu de urmărit, lăsând impresia unei lecturi greoaie. Așadar, dacă intenționezi să o citești seara înainte de culcare, e posibil ca în dimineața următoare să realizezi că nu ai înțeles pe deplin un anumit paragraf. Si cu toate acestea, intensitatea cu care sunt redate toate aceste întâmplări nu se poate întâlni sau resimți în niciunul dintre multele documentare ce au apărut de-a lungul timpului.
De ce nu a izbucnit mai repede revoluția? Au existat cu adevărat teroriști în rândul revoluționarilor? Și dacă da, cine au fost ei cu adevărat? A fost revoluția o regizare de conspirație internă și externă așa cum a sugerat Ceaușescu? Toate aceste întrebări se aflau pe buzele celor de atunci dar și a celor de acum.
De-a lungul lecturii mi s-a întâmplat de mai multe ori să mi se facă „pielea de găină”. Cauza este un melanj între relatarea unor evenimente emoționante și felul în care autorul reușește șă le redea. Mai că te vezi și tu în rândul manifestanților, experimentând paleta de emoții resimțită atunci.
Aceasta nu e o carte destinată doar pasionaților de istorie. Ar trebui citită de majoritatea dintre noi, românii, pentru a înțelege mai bine ce s-a petrecut cu adevărat la revoluția din 1989; pentru a pătrunde mai bine substraturile ce au dus la derularea evenimentelor dar și pentru a avea o perspectivă mai precisă a ceea ce a urmat după revoluție.
Dacă te pasionează istoria României și vrei să afli și mai multe despre ea, îți recomand să citești și articolul Istoria României. Cele mai bune cărți despre istoria României.