Recenzie „Zece negri mititei” de Agatha Christie

Zece crime misterioase și un sfârșit ingenios

roman politist recenzie zece negri mititei

Descriere: „Zece… Zece străini sunt atrași de un misterios U.N. Owen, într-o casă de pe o insulă izolată, din apropierea Devonului.
Nouă… În timpul cinei, un mesaj înregistrat îi acuză pe fiecare în parte de câte o crimă, iar în final, în aceeași seară, unul dintre oaspeți moare.
Opt… Rupți de lume din cauza unei furtuni violente și urmăriți de versurile unei vechi poezii pentru copii, care numără descrescător de la zece la zero, oaspeții lui U.N. Owen încep, unul câte unul, să moară.
Șapte… Care dintre ei este criminalul? Oare va supraviețui cineva?”


Este o provocare să începi o carte în care știi că toate personajele ajung, într-un final, să moară. Oricine ar fi ele, te atașezi de ele într-o mai mică sau mai mare măsură deci, în mod logic și normal, îți dorești să supraviețuiască. Așa că, în cartea de față, cred că cel mai bine ar fi ca cititorul să se atașeze de acțiunile ce urmează să se desfășoare, ci nu de cei care duc la realizarea lor. Ușor de spus, greu de făcut, dar cred că și fezabil…

Deși romanul începe cât de cât obișnuit, cu prezentarea mai multor personaje, cititorul realizează repede că toți protagoniștii se îndreaptă către un punct comun, dar spre ce anume mai exact? Circumstanțele sunt cel puțin suspecte întrucât fiecare dintre cei zece au un motiv diferit de a se afla pe Insula Negrului și, aparent, fără nicio legătură unul cu altul.

Atmosfera este cu siguranță una bizară, resimțită de fiecare dintre cei ce se află acolo, chiar dacă la început doar Vera Claythorne pare să se simtă straniu:

„Vera se duse și se așeză pe scaunul de la fereastră. Era ușor tulburată. Totul era, într-un anume fel, straniu. Absența soților Owen, prezența fantomatică a doamnei Rogers. Ca să nu mai vorbim de invitați! Da, și oaspeții erau ciudați. Cu toții formau un grup neobișnuit.”

Întotdeauna am fost de părere că momentul descoperirii unor indicii dintr-o carte polițistă e mult mai spectaculos decât, să zicem, atunci când dai de astfel de momente într-un film. Când judecătorul Wargrave descoperă semnificația inițialelor U.N. Owen (care, pentru a nu da spoilere cititorului, nu o voi dezvălui) este cu atât mai neașteptat pentru că, poate ca cititor, nu te-ai fi gândit să te învârți foarte mult în jurul semnificației acestui nume.

În clipa în care ai parcurs jumătate din roman, clar nu mai ai niciun dubiu: oricare dintre cele 7 personaje rămase în viață (șapte, pentru că dintre cei zece ajunși pe insulă trei dintre ei au murit deja iar morțile acestora nu au fost accidentale) ar putea fi ucigașul sub pseudonimul U.N. Owen. Sigur, și cititorul are deja teoria sa dar, chiar și așa, nu se poate spune cu certitudine care dintre ei ar putea fi.

Fiecare are la activ câte o crimă (provocată direct sau indirect), așa cum aproape fiecare are convingerea că nu se face vinovat de aceasta. Ca participant la această lectură este dificil să iei partea oricărui personaj deoarece, la cum se prezintă faptele, niciunul dintre cei rămași în viață „nu poate fi în afara oricărei bănuieli”.

„Prostul naibii, a crezut tot ce i-am spus. A fost ușor… Trebuie să am grijă totuși, trebuie să am mare grijă.”

Ei bine, replica sus menționată zgândărește și mai mult imaginația celui care parcurge această lectură. Este unul din gândurile care trec prin mintea unuia dintre (acum) cei șase supraviețuitori de pe insulă. Acest gând s-ar putea perinda prin mintea oricui. Cu toții au purtat discuții între ei, și-au expus punctele de vedere, teoriile cu privire la cele întâmplate dar și explicațiile date în raport cu domeniile de expertiză ale fiecăruia. Din nou, un indiciu menit să ne ajute la elucidarea misterului dar, totodată, să arunce și mai mult în ceață toată această enigmă.

Într-un fel, bizar sau nu, toate personajele care au luat parte la această crimă în masă se fac vinovate de luarea unei vieți. Că se simt vinovați sau nu, cu remușcări sau lipsiți de acestea, anumite persoane nu mai există din cauza lor. Dar, cu toate acestea, meritau să fie supuși unui asemenea chin psihologic pus la cale de un om cu două trăsături de personalitate aproape paradoxale? O să las la latitudinea fiecăruia dintre voi să decidă asta.

Adaug însă faptul că viața are propria sa cale de a îndrepta lucrurile și, cum spunea și domnișoara Emily Brent: „Să nu vă îndoiți că păcatul săvârșit vă va urma oriunde”.

Dat fiind faptul că vinovăția celor zece este imposibil de dovedit, fiind vorba de „crime ce nu pot fi aduse în fața justiției”, misteriosul U.N. Owen recurge la o purificare în masă pentru a face dreptate, în viziunea sa. Atunci când inteligența, șiretenia și plăcerea sadică de a ucide cu sânge rece se întrunesc într-o singură persoană, ferice de cel care nu intră în vizorul acestui nebun isteț.

Zece crime misterioase și un sfârșit ingenios fac din aceasta carte „a must read”. Totul a fost atât de bine orchestrat! Și felul în care fiecare dintre personaje a fost cel puțin o dată suspect, ca apoi să fie ucis și să readucă toate dovezile în punctul zero, fac din acest roman polițist o minunată operă. O engimă demnă de un thriller de primă clasă.

 Vezi preț pe Libris  Vezi preț pe Cărturești 



Dacă te pasionează literatura polițistă, îți recomand să citești articolele Cărți polițiste. Top romane detective și Recenzie „Jocul de Domino” de Michael Connelly.

Poftă bună la citit!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here