Lista cărților pentru copii poate fi copleșitoare, mai ales că sunt foarte multe și parcă tocmai atunci este și mai greu de ales. Părinții trebuie să fie atenți ce cărți achiziționează sau ce cărți recomandă copiilor pentru a le menține interesul.
Lecturile copilăriei oferă multe lecții folositoare acestora. Pe lângă ceea ce învață din familie și din școli, ei trebuie să își dea seama singurei ce foloase pot oferi cărțile.
Am realizat mai jos recomandări de lecturi pentru copii de 10-12 ani, care să-i ajute pe aceștia să aleagă cărțile potrivite vârstei lor.
Articolul de astăzi va recomanda:
-
Cărți pentru Copii de 10 ani
-
Cărți pentru Copii de 11 ani
-
Cărți pentru Copii de 12 ani
Așadar, să începem!
Cărți pentru Copii de 10-12 ani
1. Jurnalul unui puști, Jeff Kinney
Descriere: „Greg Heffley, elev de şcoală generală, are de înfruntat mai toate problemele specifice vârstei: popularitatea în faţa colegilor, eternele fâstâciri în faţa fetelor, pofta de joc mult mai mare decât pofta de lecţii. Plină de umor şi de poante presărate la fiecare rând, ediţia românească a Jurnalului unui puşti îi va convinge până şi pe cei mai leneşi copii că lectura nu este deloc o activitate plictisitoare.”
Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cartepedia Vezi preț pe eMAG
2. Cronica faraonilor, Peter Clayton
Descriere: „Cronica faraonilor este prima carte care ne prezintă, în formă narativă, utilizând reprezentări grafice şi alte asemenea ajutoare vizuale, toţi conducătorii şi dinastiile Egiptului în ordine cronologică. Portretele biografice ale fiecărui faraon sunt înglobate într-o istorie exhaustivă şi extrem de uşor de citit a Egiptului antic, adusă la viaţă prin realizările şi prin personalitatea conducătorilor lui.”
Vezi preț pe Elefant Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Cartepedia
3. George și cheia secretă a Universului, Stephen Hawking, Lucy Hawking
Descriere: „Vă invităm să faceți o călătorie prin întinderile nemărginite ale spațiului extraterestru și, în toiul unei aventuri fantastice, să descoperiți misterele fizicii și universului împreună cu George, cu noii lui prieteni și cu superinteligentul calculator Cosmos, care îi poate transporta oriunde și îi poate aduce înapoi, scoțându-i chiar și dintr-o gaură neagră.”
Vezi preț pe Elefant Vezi preț pe Cartepedia Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe eMAG
4. Spune-mi despre mitologie, Larousse
Descriere: „Vedetele acestui volum sunt eroii din mitologie: cea greacă, cea egipteană, cea hindusă, cea vikingă și multe altele. Unde trăiau zeii greci, cui îi aparținea Excalibur, cine stă la originea Anului Nou chinezesc, sunt doar câteva dintre întrebările la care micii curioși vor afla răspunsurile.”
Vezi preț pe Elefant Vezi preț pe eMAG Vezi preț pe Cărturești
5. Cei trei mușchetari, Alexandre Dumas
Descriere: „Cei trei mușchetari nu este doar un roman de capă și spadă construit după regulile artei literare romantice, adică erou excepțional, evenimente spectaculoase și povești de dragoste. Cei trei mușchetari este și adversarul romanului tradițional, eroismul personajelor, care pendulă în Evul Mediu între (melo)drama personală și tragedia colectivă, fiind aici mai degrabă animat și generator de comic.”
Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Cartepedia
6. Max Einstein. Rebeli cu o cauză. James Patterson, Chris Grabenstein
Descriere: „Un sat din India trece printr-o criză extrem de periculoasă, pe care numai un grup de copii geniali o poate rezolva. Max și prietenii săi pleacă imediat acolo. Dar e greu să-i duci misiunea la îndeplinire când niște tipi plătiți de o corporație foarte lacomă vor să te răpească! Va reuși cea mai isteață fată din lume să salveze planeta și… să se salveze și pe ea însăși?”
Vezi preț pe Elefant Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Cartepedia
7. Ocolul pământului în 80 de zile. Adaptare după capodopera lui Jules Verne
Descriere: „Poţi porni într-o călătorie deosebită împreună cu neobositul Phileas Fogg şi cu credinciosul său majordom Passepartout. Înconjuraţi întreaga lume în 80 de zile! De aceste 80 de zile are nevoie domnul Fogg să părăsească Europa, să traverseze oceanele, să treacă prin Asia şi Statele Unite şi să se întoarcă din nou în Anglia.”
Vezi preț pe Elefant Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Cartepedia
8. Istoria ilustrată a românilor pentru tineri, Ioan Aurel Pop
Descriere: „Românii și-au făcut istoria așa cum s-au priceput, nici mai bine, nici mai rău decât alte popoare. Istoria lor nu a fost pură sau imaculată, dar nici oribilă și plină doar de dezastre. A fost de toate felurile, ca viața, fiindcă istoria înseamnă viață. Este important de știut că românii există și ei între națiunile lumii, că au o țară a lor. Ei au un mesaj de transmis pentru comunitatea internațională și țin mult la acest mesaj al lor.”
Vezi preț pe Elefant Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cărturești
9. Ce se întâmplă cu mine – pentru băieți, Alex Frith
Descriere: „Cum să mă bărbieresc? Când o să mi se schimbe vocea? Pentru ce este testosteronul? De ce sunt fetele diferite? Maturizarea e mult mai uşoară dacă ştii la ce să te aştepţi. Această carte descrie exact ce se va întâmpla cu corpul tău, într-un mod direct, uşor de înţeles, şi îţi explică şi unele dintre sentimentele tale – tot ce trebuie să ştii în această perioadă atât de importantă din viaţa ta.”
Vezi preț pe Elefant Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Cartepedia
10. Enciclopedia spațiului, David A. Aguilar
Descriere: „Îmbarcă-te într-o călătorie prin sistemul solar şi aventurează-te spre stele şi dincolo de ele în această enciclopedie spectaculos ilustrată a universului nostru. Enciclopedia spaţiului te va uimi, prezentându-ți tot ce vrei să ştii despre univers, şi te va inspira să descoperi mai multe.”
11. Olimpiada din biblioteca domnului Lemoncello, Chris Grabenstein
Descriere: „De data aceasta domnul Lemoncello a invitat mai multe echipe din toată America să concureze la prima Olimpiadă din Bibliotecă. Dar când din bibliotecă încep să dispară cărțile și concurenții nu mai pot duce probele la bun sfârșit, copiii trebuie să dezlege un mister mai adânc decât și-au închipuit vreodată. De aici înainte, Olimpiada nu va mai fi doar un joc, iar alegerea campionilor va depinde în primul rând de rezolvarea misterului.”
Vezi preț pe Elefant Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Cartepedia
12. Incredibil dar adevărat!
Descriere: „Sute de comparații în imagini năucitoare dezvăluie fapte uimitoare din lumea noastră.”
Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cartepedia
13. O vrăjitoare îngrozitoare, Jill Murphy
Descriere: „Mildred Hubble are cele mai nobile intenții. Vrea să fie o elevă model, o prietenă bună și, mai ales, o vrăjitoare pe măsura așteptărilor celor din jur. Dar cu toată străduința și încercările ei de a se ține departe de necazuri, Mildred intră în cele mai grozave încurcături. Doar cea mai bună prietenă a ei, Maud, o mai poate scăpa de exmatricularea care o amenință. Sau poate o vrajă miraculoasă?”
Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Cartepedia
14. Tiptil, Crăciunul se apropie, Eugenia Glăvan
Descriere: „O colecţie de poveşti de citit şi recitit la gura sobei, Tiptil Crăciunul se apropie îmbină bucuria, magia şi nostalgia Sărbătorilor într-o carte frumoasă, a veseliei şi a culorii, care n-ar trebui să lipsească de sub brad.”
Vezi preț pe Elefant Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Cartepedia
15. Aventurile lui Sherlock Holmes. Repovestire după Sir Arthur Conan Doyle, Chris Sasaki
Descriere: „De ce i-a căşunat unui tâlhar să spargă busturi ale lui Napoleon? Unde oare s-o ascunde rubinul albastru? Ce era, de fapt, banda pătată? Cine făcea parte din Liga Roşcaţilor? Ce învârtea interpretul de greacă? Şi cine e misterioasa Irene Adler? Alătură-te lui Sherlock Holmes şi prietenului său de încredere, doctorul Watson, ca să descoperiţi împreună răspunsurile la aceste întrebări şi la multe altele.”
Vezi preț pe Cărturești Vezi preț pe Cartepedia Vezi preț pe Bookzone
16. Albinele, Piotr Socha, Wojciech Grajkowski
Descriere: „Observați albinele de aproape, aruncați o privire în stup, familiarizați-vă cu obiceiurile lor. Știați că, uneori, albinele dansează? Dar că Alexandru Macedon, după ce a murit, a fost transportat într-un butoi de miere, pentru a fi conservat pe tot parcursul drumului extrem de lung spre casă? Știți cine a fost înțepat de 2444 de ori de albine și a supraviețuit?.”
Vezi preț pe Libris Vezi preț pe Cărturești
Aceste cărți pentru copii oferă multe lecții folositoare. Îi ajută pe aceștia atât la școală, cât și în afara ei. Le oferă șansa să-și îmbogățească vocabularul, ceea ce este un câștig pe termen lung.
Pentru alte cărți care fac parte din lecturile copilăriei, te-ar putea interesa articolele: